Succesul de care se bucură Bănel Nicoliță în Franța i-a făcut pe oficialii lui Saint Etienne să se mai uite în curtea Stelei și după un fundaș stânga. Astfel, Iasmin Latovlevici (foto, 25 de ani) este aproape de a se alătura fostului său coleg la una dintre cele mai titrate echipe din Hexagon.
Steaua nu este activă doar la capitolul „veniri”, ci contează și la „plecări”. După ce a reușit să obțină 700.000 de euro pe Nicoliță la sfârșitul verii, roș-albaștrii sunt în negocieri cu Saint Etienne și pentru transferul lui Latovlevici. Francezii sunt gata să ofere 750.000 de euro pentru fundașul lateral, dar Becali cere un milion de euro. Cel mai probabil cele două părți se vor înțelege zilele următoare, iar jucătorul venit de la Poli Timișoara va fi coleg cu Bănel Nicoliță în această iarnă.
Era „rivalul” lui Bănel la testele fizice Motivul principal pentru care șefii lui Saint Etienne au pus ochii pe Latovlevici este predispoziția acestuia la efort. La testele fizice ale Stelei din sezoanele trecute, Iasmin și Nicoliță aveau cele mai bune rezultate la testele fizice, fiind cu mult peste ceilalți colegi.
15 meciuri a bifat Latovlevici în acest sezon pentru Steaua, în Liga I
Latovlevici e posibil să plece. Au fost și niște impresari în tribune pentru el Gigi Becali, patron Steaua
Suntem în contact cu trei cluburi din Franța, Italia și Rusia Florin Iacob, agentul lui Latovlevici
600.000 de euro a costat transferul lui Latovlevici de la Poli Timișoara, în vara anului 2010
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER